Depozitare în hol și cameră de zi când ai spațiu deschis | La taclale

Cum să-ți organizezi spațiul de depozitare într-un living open space?

Soluții practice pentru familii cu spații limitate de depozitare

Oricât de mare ar fi la prima vedere locuința, ajungi într-un punct în care constați că nu-ți mai ajung spațiile de depozitare. Și este cu atât mai greu când familia se mărește, iar locuința este și configurată ca open space în zona de zi. Practic, de cum intri în casă se vede totul și nu ai nicio idee cum să creezi un hol cu loc de pantofar și cuier. Ei bine, soluția de față vine să-ți ofere câteva idei ca să gândești altfel spațiu.

Cum am gândit designul interior pentru familie?

Ei aveau nevoie de loc pentru o zonă de cuier și pantofi, dar și de extra spații de depozitare în living pentru că dormitoarele erau mici. Apoi, bucătăria era deschisă către living, dar dezvoltatorul a poziționat toate utilitățile pe un singur perete și locul pentru depozitare în bucătărie era mic. Soluția adoptată a fost de a bloca holul lung și îngust cu un ansambluri de dulapuri – pe o parte pentru pantofi imediat la intrarea în locuință, pe cealaltă parte pentru haine. În laterala dulapurilor ne-am legat de stâlpul existent și am creat o zonă decorativă. Apoi, în living am întors locul de tv pe peretele cu fereastra și pe fostul perete alocat pentru tv am prevăzut un ansamblu de dulapuri. În fața ferestrei și sub televizor am venit cu alte corpuri de depozitare, iar în zona locului de masă am prevăzut bancă cu loc de depozitare ascuns. Bucătăria a fost și ea reconfigurată ca să mărim spațiul de depozitare.


Cum am gândit designul interior pentru familie?

Cum am gândit designul interior pentru familie? Ei aveau nevoie de loc pentru o zonă de cuier și pantofi, dar și de extra spații de depozitare în living pentru că dormitoarele erau mici…

Reconfigurarea spațiului de depozitare


Înainte de amenajare exista un hol lung și îngust.

Înainte de amenajare exista un hol lung și îngust. Pentru a crea loc de depozitare, practic am blocat holul cu mobilă

Utilizarea spațiului subtil


Pentru ca imaginea dulapului să fi euna similară unui joc de texturi și culori

Pentru ca imaginea dulapului să fie una similară unui joc de texturi și culori, am prevăzut dulapul cu corpuri de 60 cm lățime…

Concluzie

Sper să te inspire aceste soluții creative pentru spațiile de depozitare într-un living open space. Organizarea inteligentă a fiecărui centimetru din casă poate face diferența în confortul și funcționalitatea locuinței tale. Nu uita să îți personalizezi spațiul conform nevoilor și preferințelor tale pentru a crea un mediu plăcut și ordonat.

Foto: La taclale